Sufletul oamenilor este de multe ori precum o mină de diamante nedescoperită. Întâmplările din viață fac, câteodată, să descoperim talente și valențe ce așteptau cuminți să iasă la suprafață și să fie șlefuite. Iulia Păun, artist plastic autodidact, a redescoperit pasiunea pentru pictură, talentul ce aștepta să fie șlefuit. Lucrările ce ies de sub pensulele ei sunt nestemate apreciate atât în țară cât și peste hotare. Stilurile adoptate sunt multiple. Fiecare spune câte o poveste a evoluției artistei.
AnaMaria Kovalciuc: Cum ai descoperit acest talent? Știai de existența lui și l-ai ignorat o perioadă sau a apărut spontan?
Iulia Păun: Încă din copilărie îmi plăcea tare mult să pictez, să colorez, să mă joc cu acuarelele sau creioanele colorate pe hârtie, pe pereţi sau chiar pe lenjeriile de pat spre disperarea mamei! 
Nu mă atrăgea în mod particular desenul în sine, însă combinarea şi aplicarea culorilor în diversele forme deja desenate (aveam foarte multe cărţi de colorat), era joaca mea preferată în anii copilăriei. Probabil şi pentru că pe vremea aceea aveam un televizor alb-negru care nu îmi oferea posibilitatea să vizualizez în culori toate acele animăluţe şi plante din emisiunea „Enciclopedia” de sâmbătă seară sau personajele din desenele animate de duminică dimineaţa. Aşa că pictura era modul prin care puteam să-mi imaginez şi să redau în culori ce vedeam la televizorul pe lămpi.
Din păcate, odată cu trecerea timpului, această „joacă” s-a diminuat. Facultatea, apoi joburile, dragostea şi viaţa s-au întâmplat şi „joaca în culori” a fost cumva pusă deoparte. Însă, odată cu era internetului, s-a reaprins în mine pofta, dorinţa de a pune din nou pensula în mână şi de a mă „juca în culori”. Îmi aduc şi acum aminte cu plăcere cum prin anii 2010, 2011 mă uitam la toate videoclipurile de pe YouTube despre pictură, tehnici şi stiluri. La început, când teama foii albe din faţa mea era încă foarte mare, petreceam în weekend-uri ore în şir urmând filme educaţionale on-line despre pictură. După sute de ore de materiale video parcurse, mi-am luat inima în dinţi şi pensula în mână şi am început să reproduc şi să aplic cât mai multe dintre tehnicile pe care le văzusem on-line. Aşa că în 2012 pictura devenise deja un hobby pentru mine, pictam constant în weekend-uri atât pentru mine, pentru a experimenta, cât şi pentru prieteni şi familie.
Însă, în aprilie 2020 călătoria mea artistică a luat un nou drum, este momentul în care am decis să renunţ la cariera mea profesională şi să mă dedic complet picturii.
AMK: Ai renunțat la cariera într-o corporație pentru a te dedica în totalitate artei. A fost greu sa faci acest pas?
IP: Pasul îl făcusem demult mental. Deşi poate părea puţin ciudat, pandemia a fost cea care m-a determinat să fac pasul şi în realitate. Cred că nesiguranţa şi teama pe care le-am resimţit cu toţii la începutul pandemiei sunt cele care m-au obligat cumva la o introspecţie a realizărilor şi dorinţelor mele. Şi cred că abia atunci am realizat cât de importantă este această pasiune pentru mine şi cât de mult mă împlineşte şi mă bucură! Totuşi, după 16 ani de corporaţie, lucrând pentru unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicaţii din lume dar şi pentru cel mai mare retailer on-line din Europa Centrală şi de Est, nu pot spune că a fost uşor. A renunţa la o carieră în care ai investit enorm de mult din tine şi care ţi-a adus multe satisfacţii personale şi profesionale nu este niciodată uşor. În acelaşi timp, teama de a renunţa la un viitor predictibil, cu un venit constant este o realitate care te poate ţine treaz noptea. Cu atât mai mult cu cât faci acest pas pentru a-ţi urma pasiunea pentru artă unde lucrurile nu sunt chiar atât de previzibile sau constante.
AMK: Vrem sa ne detaliezi cum era viața ta de corporatist? Ai menționat că îți aducea satisfacții, ai recomanda un job într-o corporație?
IP: Mie mi-a plăcut foarte mult! Am avut norocul să lucrez mai bine de 16 ani în unele dintre cele mai mari companii multinaţionale din ţară. Am învăţat foarte multe, m-am format profesional, m-am maturizat personal, am legat prietenii pe viaţă şi mi-am găsit dragostea, pe Dan, soţul meu. Cred cu tărie că experienţa pe care am dobândit-o în corporaţie m-a ajutat enorm să duc pasiunea mea pentru pictura şi la nivel de business. Corporaţia este cea care m-a format şi m-a determinat să privesc această pasiune şi cu un ochi critic, realist, din puncte de vedere business. Faptul că am reuşit să-mi construiesc un business din artă, să-mi consolidez o strategie de brand, marketing şi comunicare, să-mi fac cunoscută munca în mai puţin de un an de zile şi să am colecţionari mulţumiţi în toate colțurile lumii, sunt consecinţele vieţii de corporatist. Toate aceste bariere necreative pe care mulţi artişti le depăşesc poate mai greu, cu mai mult efort, pe parcusul a mai multor ani de încercări, pentru mine au venit foarte normal şi natural, m-am simţit cumva ca „peştele în apă”. Şi asta datorită experienţei dobândite în cadrul companiilor în care am lucrat.
AMK: Ce tehnici folosești în pictura ta? Cum ai învățat să stăpânești atât de bine acest domeniu?
IP: Deşi pe parcursul călătoriei mele artistice am experimentat foarte multe stiluri şi tehnici, de la impresionism la abstract, de la impasto şi până la pouring, de aproape 1 an m-am regăsit emoţional dar şi tehnic în abstractul expresionist pe care îl practic şi acum. Îl experimentez pe diverse suporturi precum pânză sau hârtie folosind marcaje expresive şi elemente de colaj care adaugă dimensiune și textură suprafeței. Picturile mele abstracte sunt create intuitiv, de multe ori spontan, fiecare mişcare a pensulei, fiecare culoare este aleasă atât inconștient, lăsând loc întâmplării, dar şi conștient, fiind rezultatul unui proces de lucru meticulos. Sufletul fiecărei lucrări este dezvăluit prin mișcări gestuale și elemente de colaj ce crează profunzime și dimensiune pe măsură ce straturile de vopsea se adună. Încorporez deseori semne expresive folosind cărbune, pasteluri sau creioane pentru a ghida ochiul pe întreaga suprafaţă dar și pentru a echilibra compoziția. Ambiția mea este să obțin echilibru între culoare, design și texturi, dar și să creez acel contrast frumos între armonie și haos.
Cu timpul, am învăţat să aloc un timp constant studiului în diverse forme puţin mai organizate, cele mai multe fiind filme educaţionale, cursuri şi workshop-uri on-line. Chiar în acest moment urmez o specializare on-line „Modern and Contemporary Art and Design Specialization” la MOMA (Museum of Modern Arts, New York) iar la mijlocul lunii septembrie încep un workshop creativ sub îndrumarea celebrului pictor şi ilustrator Nicholas Wilton. Este absolut fascinant cum astăzi poţi avea acces on-line la studii sub tutela multor artişti contemporani celebri şi renumiţi profesori de artă din toate colţurile lumii!
AMK: Știu că toate lucrările îți sunt dragi pentru că reprezintă o parte din sufletul tău, însă dacă ar fi să alegi una care să fie ambasadorul tău, pe care ai alege-o și de ce?
IP: Întradevăr, toate lucrările îmi sunt dragi, sunt o parte din mine, sunt reprezentările emoţiilor şi sentimentelor mele cele mai puternice dar şi cele mai intime şi mai ascunse. Îmi este foarte dificil să-ţi răspund la întrebare cu atât mai mult cu cât în călătoria mea artistică am experimentat mai multe stiluri. Totuşi, dacă ar fi să-mi aleg o lucrare care să mă repezinte, să fie ambasadorul meu, aceea ar fi „Perspective”. „Perspective” este o lucrare în acrilic şi mixed media pe pânză pe care am finalizat-o la începutul acestui an. Este într-adevăr una dintre cele mai dragi lucrări întrucât este cea care mi-a deschis apetitul pentru abstractul expresionist pe care îl practic şi acum. Este lucrarea prin care mi-am descoperit expresia artistică, este cea care m-a învăţat cum să-mi arăt sufletul în culori, forme și texturi și cum să ajung să experimentez acel frumos contrast între armonie și haos.
AMK: Ai creat pictură pe comandă? Au fost iubitori de artă care ți-au cerut o anumită lucrare după propria lor fantezie?
IP: Da! Pictez mult pe comandă şi-mi place! Sunt lucrări emoţionale, intime prin care încerc să aduc la viaţă, în stil propriu, ideile şi sentimentele colecţionarilor mei. Trebuie totuşi să recunosc că fiecare tablou pe comandă este o provocare! Eu pictez mult intuitiv, spontan, folosindu-mi cu precădere emisfera dreaptă, responsabilă de abilităţile noastre artistice şi creative. Însă, în lucrările pe comandă este o continuă luptă de control între emisfera dreaptă şi cea stângă a creierului. Când las prea mult frâu liber imaginaţiei, partea stângă este mereu prezentă cu critici constructive şi este cea care mă readuce întotdeauna în zona mai tehnică a procesului de creaţie astfel încât să pot surprinde mult mai bine şi mai concret cerinţele clienţilor mei. Ceea ce este un lucru bun, dar este o provocare în sine întrucât trăirile şi emoţiile sunt de cele mai multe ori la cote maxime!
Deşi multe dintre lucrările pe comandă pornesc de cele mai multe ori de la lucrări precedente însă personalizate printr-o paletă cromatică nouă, tehnici diferite, mi s-a cerut de multe ori să fac lucrări noi pornind de la o idee, o imagine, un hobby. Este o experienţă provocatoare însă rezultatele au fost tot timpul peste aşteptări atât pentru mine cât şi pentru colecţionarii mei. Un exemplu este un client din Spania, iubitor de muzică rock, ca şi mine de altfel, care mi-a solicitat un tabloul în care să surprind, în stilul meu şi aplicând procesele mele de creaţie, anumite simboluri ale formaţiei preferate. Rezultatul a fost extraordinar, lucrarea a fost foarte apreciată aşa că ulterior, această experienţă s-a transformat într-o frumoasă colaborare, el deţinând acum 6 lucrări semnate de mine, practic o mică expoziţie Iulia Păun la el acasă.
AMK: Lucrările tale și-au găsit cămine iubitoare în toate colțurile lumii, însă care este cea mai îndepărtată țară unde ai trimis până acum arta ta?
IP: Este un sentiment absolut minunat când vezi cât de mulţi oameni îţi apreciază arta şi munca şi, indiferent de colţul lumii în care trimiţi o parte din tine, sentimental rămâne la fel de puternic şi de ameţitor! Totuşi, deşi cele mai multe lucrări şi-au găsit case iubitoare de artă în USA, Europa şi Canada, cred că cea mai îndepărtată ţară este Singapore.
AMK: Încă sunt multi artiști și galerii de artă care nu vor să recunoască un talent dacă nu exista o atestare în domeniul respectiv, te-ai gândit să urmezi cursuri universitare în domeniul artelor plastice?
IP: Deşi probabil mai sunt entităţi care încă mai leagă talentul artistic de atestări şi diplome, cred totuşi că lucrurile se vor mai schimba în următorii ani. On-line-ul a deschis orizonturi noi de învăţare dar a şi doborât multe prejudecăţi şi bariere şi cred că o va face şi în domeniul artistic. Şi mai mult de atât, astăzi artiştii îşi pot face cunoscute creaţiile peste tot în lume la 1 click distanţă. Ca să-ti răspund concret la întrebare, cred că dacă îmi hrăneam mai mult această pasiune în anii tinereţii, liceu, facultate, aş fi urmat, cum probabil ar fi fost firesc, drumul unei facultăţi de artă. Însă, cum asta nu s-a întâmplat, şi decizia de a mă dedica complet picturii a venit mai tarziu, la o vârstă mai înaintată, a făcut ca lucrurile să se aşeze puţin diferit în călătoria mea artistică. Astfel, astăzi prefer să-mi dedic cât mai mult timp experimentând, exersând, picând în fiecare zi. Totuşi, aşa cum îţi spuneam mai devreme, aloc constant timp învăţării în diverse forme, cele mai multe fiind cursuri şi workshop-uri on-line.
AMK: Ce planuri de viitor ai în ceea ce privește cariera ta de artist plastic?
IP: Cred că e visul oricărui artist de artă modernă contemporană este să-şi vadă lucrările expuse la MOMA (Museum of Modern Arts, New York) dar până acolo mai am mult de parcurs în călătoria mea artistică. În prezent, analizez mai multe oportunităţi de a-mi expune lucrările în diverse galerii din Marea Britanie, Danemarca şi Germania. Dintre toate, un loc aparte în sufletul meu de artist îl au ţările nordice. Cred că tablourile mele s-ar potrivi foarte bine cu stilul lor de design interior minimalist. Totuşi, cel mai tare arde acum în mine dorinţa de a picta, de a-mi dezvolta arta, de a creşte ca artist. Iar asta nu se întâmplă altfel decât prin practică continuă, exerciţiu şi muncă.