Sabina Stan este un artist plastic cu o
sensibilitate aparte. Preferă să se exprime liberă, neîngrădită de curente sau
rigori. Arta ei vorbește despre sentimente și nevoia omului de a se integra în
natură, nu de a integra natura în artă. Lucrările Sabinei sunt un manifest.
Nevoia de a ne proteja mediul înconjurător, de a ne asculta inima, de a urma
drumurile întortocheate ale vieții precum sfoara ce se împletește pentru a
forma piesa de artă este primordială.
AnaMaria Kovalciuc: Cum a început drumul tău pe calea artelor plastice și de unde a venit ideea de a integra natura în lucrările tale? Sabina Stan: Creez de mică. Am început prin a scrie poezii și povești, apoi am început să desenez. Am moștenit acest interes de la tatăl meu care a fost pilot (este pensionat), dar înainte de a alege acest drum a cochetat cu arhitectura și artizanatul. În arta textilă mi-am găsit mediul care îmi oferă libertatea de care am nevoie pentru a creea orice îmi trece prin cap. Nu mi-a venit de nicăieri ideea de a integra natura în arta mea. Este oare posibil să nu integram natura în orice facem? Da, sigur, putem lucra doar cu lucruri sintetice, dar și ele sunt naturale fiindcă au fost create de oameni care sunt parte din natură și sunt la fel de naturale ca pânza de păianjen sau cuiburile de păsări. Faptul că noi nu ne folosim creațiile doar în scopuri nobile este altceva, dar nu le face mai puțin parte din natură. Cea mai recentă lucrare a mea, „Totul este natură”, ilustrează această idee.
AMK: Majoritatea materialelor pe care le folosești sunt organice, precum sfoara, însă am văzut în lucrările tale și metal reciclat. Cât de importantă este reciclarea pentru planeta noastră albastră? Te întreb pentru că mulți dintre noi încă nu conștientizează impactul waste-urilor asupra naturii.
SS: Reciclarea pentru mine este în primul rând economisire de resurse. Venind dintr-o familie cu venit mediu spre sărac, crescută într-o țară săracă după standardele care ar fi de dorit, pot spune că un lucru foarte important pentru mine este să economisesc. În ceea ce privește beneficiul pentru umanitate, știm că pe Pământ sunt resurse finite, prin urmare orice economisire este binevenită. Încă nu consider că putem distruge viața pe această planetă complet, ci că putem doar să ne distrugem propriul habitat în așa fel încât să nu mai putem trăi, deși suntem foarte adaptabili și probabil vom găsi o soluție. Cu toate astea, nu vrem doar să supraviețuim, vrem să ne și bucurăm de un mediu înconjurător frumos, divers și bogat iar pentru asta trebuie să avem grijă de el.
AMK: În creațiile tale este mai mereu prezentă inima. De ce ai ales-o ca formă de exprimare?
SS: Cel mai recent proiect este axat pe sentimente pentru că mi-am dat seama că noi, oamenii, nu ne cunoaștem sentimentele și nu avem o percepție corectă asupra lor. Considerăm sentimentele ca ceva înnăscut pe care nu poți controla, ceva ce ți se întâmplă. Adevărul este că am fost învățați de mici să catalogăm anumite reacții cu un cuvânt, ceea ce este practic. Problema este că aceleași reacții în contexte diferite ar trebui catalogate cu cuvinte diferite ceea ce noi nu învățăm. În esență, nu suntem învățați să exprimăm ce simțim, decât dacă este pozitiv și ajungem adulți care nu își pot gestiona emoțiile. Lucrările din proiect sunt menite să atragă atenția asupra acestui fapt și să îl facă pe privitor să se reconecteze cu sine pentru un moment.
AMK: Ai participat la multe expoziții în afara țării, dintre care amintesc Bienala de la Vilnius Lituania, Bienala de la Haacht Belgia, „Textile for Young” - Kherson Ucraina, Miniartextil „To weave dreams” - Montrouge Franța, Bienala de la Florența Italia, etc. Cum ai descrie aceste experiențe?
SS: Fiecare expoziție este o oportunitate de a împărți ceea ce creez cu ceilalți și de a cunoaște oameni creativi sau iubitori de artă. Dintre toate experiențele, cele remarcabile pentru mine au fost cele din Italia. În afară de România, cred că Italia este țara unde am expus cel mai mult. Acolo publicul merge în galerii sau la muzeu cum mergem noi în parc sau în mall. Când am fost la Florența, erau multe mămici cu căruciorul, ieșite la plimbare cu copii, în galerie. Când am expus în Como, doamna la care am fost cazată a venit cu mine la vernisaj pentru că oricum avea în plan să vadă expoziția, și după ce a postat în mediul on-line că a fost la expoziție, prietenele ei i-au reproșat că a mers fără ele. Interesul oamenilor față de artă este cu totul diferit acolo, este ceva care le-a fost insuflat prin educație, prin cultura țării. De asemenea, atitudinea italienilor față de artiști și entuziasmul față de cineva care creează este benefic. De obicei, când sunt plecată în excursii, îmi rezerv ceva timp să desenez undeva prin oraș. Nicăieri nu m-am simțit mai la locul meu făcând asta ca în Italia. În plus, nu eram singura care făcea asta.
AMK: Ai expus alături de mulți artiști plastici, reprezentanți ai mai multor țări, cât de diferită este maniera lor de exprimare în artă față de cea din România?
SS: Între artiștii consacrați care și-au creat un stil și au un drum în spate, nu aș zice că este mare diferență. Fiecare e cu universul lui, este greu să îi compari.
În schimb, artiștii tineri români mi se par mai cuminți și mai axați pe frumos / estetic (respectarea regulilor) decât cei din străinătate care sunt încurajați să experimenteze și să iasă din norme. Universitatea de Arta de la noi, sau cel putin cea din București, este foarte tradiționalistă. Anul acesta am văzut o expoziție de sculptură mai îndrăzneață, care de altfel a fost primită destul de prost de publicul român care este pe de-o parte tradiționalist, pe de-o parte needucat în ceea ce privește arta. Nu zic needucat ca o insultă, ci ca un fapt TREBUIE să ținem cont că de la generația mea încoace nu se face artă și muzică în liceu, decât dacă ești la un liceu de profil, și dacă se face, nu se face serios.
AMK: Cum arată o lume perfectă în concepția unui artist plastic iubitor de natură?
SS: Perfecțiunea nu există. Este un ideal către care poți merge, dar pe care nu îl poți atinge. Întotdeauna ceva poate fi îmbunătățit. O lume cum mi-aș dori eu... ar fi o lume în care toți oamenii încearcă să fie cea mai buna versiune a lor și să evolueze constant. Mi-ar plăcea să trăiesc într-o lume în care toți să fim conștienți că nimeni nu deține o rețetă valabilă universal, să avem ochii și mintea deschisă și să încercăm mereu să ne lărgim orizonturile, să înțelegem ceva ce nu înțelegeam ieri, să nu ne mai fie frică de necunoscut și de ce este diferit față de noi.
AMK: Care este următorul nivel în cariera de artist plastic?
SS: Ultimele proiecte au inclus micro-controleri pentru a le face interactive. Îmi doresc să merg în continuare în această direcție, dar în același timp vreau să introduc și elemente vegetale în lucrări. Mi-ar plăcea ca lucrările mele să poată comunica cu plantele. Integrarea plantelor în ceea ce creez este un interes mai vechi de-al meu, dar acum aș vrea să le fac actorul principal.
