În viață nimic nu este întâmplător. Anumite evenimente ne sunt scrise dinainte de a ne naște, iar povestea Adinei și a lui Amine vin să întărească acest lucru. Veți descoperi doi oameni frumoși în mâinile cărora nimic nu este imposibil, o poveste frumoasă, o afacere cu un viitor strălucitor.
un interviu de AnaMaria Kovalciuc - jurnalist independent
AnaMaria Kovalciuc: Cum a luat naștere Maktoob Brewing?
Adina: Maktoob Brewing ca brand a luat naștere anul trecut când am hotărât să ne mutăm în România. Povestea din spate e mai veche. Am început să facem bere cu ceva ani în urmă și cred că încă de la început ne-a fost clar amândurora că pornim într-o nouă aventură. Că n-o să se oprească după una-două beri făcute acasă. Și-așa a și fost.
AMK: De ce Maktoob? Ce anume v-a inspirat în alegerea acestui nume oriental cu aer mistic?
Adina: Maktoob pentru că noi ne-am întâlnit absolut întâmplător într-un orășel din China de care n-a auzit nimeni. Eu am ajuns printr-o schimbare de ultim moment iar Amine tot așa, aplicase în mai multe locuri și până la urmă a ajuns tot acolo, la fel de întâmplător. Povestea noastră este despre întâmplare, despre doi oameni care s-au întâlnit, unul cu altul în primul rând, și apoi cu berea craft. Haha...
Maktoob în limba arabă înseamnă „așa a fost scris, predestinat”. Noi ne-am cam rezumat la interpretarea romantică a cuvântului. Am vrut să vorbim despre bucuria întâmplării că ne-am găsit unul pe altul și că rezonăm, nu doar noi ci și familiile noastre, cât și despre necesitatea acestei beri care trebuia să se întâmple. Trebuia s-o facem noi să se întâmple.
Amine: De fapt, ideea numelui a venit de la tatăl Adinei, care după o discuție cu mine despre bere, cârnați și cine mai știe ce - de Crăciun, a avut un fel de epifanie și a spus „Maktoob”, gândindu-se la toate conexiunile și la faptul că suntem toți împreună așa.
Adina: Tata știe acest concept de la telenovela braziliană Clona pe care mulți dintre noi poate și-o amintesc, a fost super populară pe la începutul anilor 2000. Era o poveste de dragoste între o fată din Maroc și un băiat din Brazilia. Și se folosea acest „maktoob” mult, în sens mai fatalist. Mulți l-au reținut, printre care și tata, culmea.
Amine: Ne-am uitat unul la altul atunci și am știu că ăsta va fi numele. Pentru că are sens, berile astea trebuie să se întâmple, așa a fost scris. Maktoob.
AMK: De unde vă inspirați în crearea rețetelor de bere?
Amine: Noi vrem să facem beri care să ne placă în primul rând nouă. Așa că experimentăm mult. Ne plac ierburile aromatice, ceaiurile, condimentele. Ne inspirăm din viață, din călătorii, din experiențe culinare, din culturile noastre diferite.
AMK: Care dintre colaborările cu fabricile de bere a fost mai interesantă și ieșită din comun?
Amine: Toate colaborările noastre au fost interesante. De la toate am învățat ceva.
Adina: În China, Amine s-a apucat de făcut bere încurajat de un prieten care de altfel, imediat după, a părăsit orașul. Am fost cam singuri o perioadă și dornici să mai găsim oameni pasionați de berea craft. Ușor-ușor ne-am împrietenit cu alți berari, chinezi și expați. Am participat la un festival de bere craft în Shenzhen și cam de acolo au început să se tot întâmple lucruri. Am intrat într-o comunitate de berari locali și amatori și au urmat colaborări, concursuri, festivaluri, evenimente. Ne-am tot plimbat prin Shenzhen și Shanghai, Xiamen. Apoi au început să apară baruri cu bere craft și în orașul nostru și ne-am împrietenit cu câțiva berari locali. Am colaborat cu unii dintre ei, am ajuns să și vindem berea noastră în câteva locuri din oraș.
Amine: A fost super interesant și amuzant să am discuții relativ tehnice în chineză, eu care nu am studiat chineza cu un profesor, am învățat singur, cu telefonul, în fiecare zi. Însă nu am ajuns la un nivel la care să am neapărat lejeritatea unor astfel de discuții. Asta cu berea m-a ambiționat cumva și mai mult dar, sincer, de multe ori se întâmpla să nu înțeleg bucăți întregi de conversație pur tehnică. Scoteam telefonul, urma o lungă perioadă de căutări, după ureche de cel mai multe ori. Cât despre asta, nu au fost probleme. M-am înțeles foarte bine cu prietenii mei de acolo și berea a ieșit bine. There is a Beer God.
AMK: De ce ați părăsit China și cum l-ai convins pe Amine să se stabilească în România?
Adina : Noi am ajuns în China ca profi de engleză amândoi. Eu prin 2015, Amine un an mai târziu. Ne-am cunoscut în 2016, într-un bar, unde Amine venise cu o prietenă comună. Au trecut câteva luni bune până să mă invite Amine la un date și eu chiar să accept. Haha.
Amine: Am vrut să plecăm din China undeva chiar înainte de pandemie, ne gândeam să ne luăm un an sabatic, să ne plimbăm prin lume. Apoi a venit pandemia și am hotărât să rămânem pe loc, în Quanzhou, pentru că nu ni se mai părea un moment bun de călătorii. Dar am știu că e temporar, până se mai liniștesc apele.
Adina: Pandemia ne-a făcut să ne fie și mai dor de familii, să ne gândim să facem cumva să ne mutăm mai aproape de ei. China pare foarte departe de casă, nu doar geografic. Surprinzător poate, Amine a venit cu ideea să ne mutăm în România. Deci nu a trebuit să-l conving, ba mai degrabă m-a convins el pe mine, pentru că eu nu eram sigură că vreau să mă întorc. Apoi mi-am dat seama că nu am de ce să o privesc ca pe o întoarcere, dacă asta pentru mine era echivalent cu un regres, că nici măcar nu se poate așa ceva. Și că e pur și simplu o nouă aventură.
AMK: Cum arăta o zi obișnuită din viața voastră în perioada când ați locuit în China? Ce diferențe sunt între culturi – cea română/marocană și cea chineză. Cum vă petreceați timpul liber? Ce diferențe sunt între școlile din China și România/Maroc, apropos de faptul că ați fost profesori de engleză.
Adina: O zi obișnuită? Pai să vedem. Ne trezeam foarte devreme, ne urcam amândoi pe scuterul nostru electric foarte drag nouă, pe care de altfel l-am numit Black Phoenix și ne porneam spre grădiniță. Am avut mai multe joburi amândoi de-a lungul timpului petrecut în Quanzhou. Am lucrat la training centre, la școală și la grădiniță. Dar în ultimii 4 ani am lucrat și eu și Amine la aceeași grădiniță. Așa că eram mai tot timpul împreună.
De obicei ne opream să ne luăm micul-dejun pe marginea străzii. Uite de exemplu asta mi se pare o experiență diferită. Oricâte am crede că știm despre China, despre mâncarea chinezească, nimeni nu te pregătește pentru micul dejun chinezesc. În primul rând , ei nu dau importanță acestei mese, nu se întind la vorbă, și mai ales nu se întind la cafea. În ultimii ani cafeaua a ajuns să fie foarte populară, însă în 2015 când am aterizat eu acolo aveam fix trei locuri unde se găsea cafea. Și aceste locuri deschideau pe la 11 am. Micul dejun, lumea îl ia de obicei pe stradă sau într-un restaurănțel mic și îngrămădit, dar mai mereu pe fugă. Și nimeni nu te pregătește pentru terci de orez cu murături, pâine la abur, sau nu ești neapărat pregătit să mănânci noodles la prima oră a zilei. Cu timpul și făcându-ne aproape un proiect din asta, am descoperit și alte variante, mai plăcute nouă, găluște cu carne, clătite din faină de amidon cu omletă gătite în niște sertare. Sună ciudat? Hahaha, sunt chiar gustoase. Bine, evident că uneori ne făceam și noi ceva rapid acasă dar de cele mai multe ori eram așa obosiți că preferam să mai dormim 15 minute în plus și să go for those noodles.
Amine: Dimineața la 8 începeam programul cu cei mici. Dansuri, povești, cântecele, plimbări, schimbat haine, pus la somn. La amiază toată lumea doarme, imediat după prânz. Copiii dorm fără să protesteze, pe mine asta m-a șocat. Iar adulții dorm pe unde apucă. Pe unde-i prinde ora siestei. Inclusiv pe o motocicletă trasă la umbră sau direct pe jos. Noi nu prea dormeam la prânz, de multe ori Amine se ducea până acasă, pregătea o șarjă de bere, pe care ajungeam s-o finalizăm abia la sfârșitul programului, după 6.
După amiaza, de la 2:30 trebuia să ne întorceam la grădiniță fie că aveam iar ore de engleză, țopăială, dat cu rolele, gimnastică sau doar office hours- timp în care ne pregăteam lecțiile. Activitățile cu copiii erau diverse și de cele mai multe ori se desfășurau în prezența unui asistent chinez care ne facilita comunicarea în diferite situații când chiar era nevoie. Însă în general ne descurcam și singuri, deși nu știam prea multă chineză și categoric n-am știut-o deloc la început. Dar ni se interzicea să vorbim altceva decât engleză cu elevii noștri, se dorea ca ei să fie expuși unui mediu în care se vorbește cât mai multă engleză și erau ajutați mai mult cu materiale vizuale și limbajul corpului și mai puțin prin traducere.
Programul se termina în jur de 5 dar mai așteptam după anumiți părinți uneori și până la 6. Apoi iar pe scuter și acasă. Câteodată ne grăbeam acasă ca să finalizăm berea, de multe ori ne opream să mâncăm ceva, alteori ieșeam la bere cu prietenii. Aveam o comunitate amestecată de chinezi și expați cu care ne petreceam mult din timpul liber.
AMK: Pentru că ați trăit o bună parte din pandemie în China, v-ați simțit vreodată lipsiți de libertate total, rupți de realitate, în nesiguranță? V-a fost dor de casă și de societatea din România/Maroc?
Amine: Noi eram în vizită în România când a început toată nebunia în Wuhan. Și evident că toată lumea ne sfătuia să nu ne mai întoarcem în China. Dar n-am putut să-i ascultăm- între timp noi adoptaserăm un cățel și o pisică, pe care i-am lăsat la niște prieteni acolo. Nu puteam să-i abandonăm. Dar chiar și dacă nu-i aveam, eu tot aș fi insistat să mergem. Adina era mai speriată. Și bine am făcut că am plecat, pentru că în scurt timp haosul s-a mutat din China în restul lumii, ba mai mult granițele s-au închis și în cazul acela nu știu cum o mai scoteam la capăt.
Adina: Nu pot să spun c-am avut experiențe neplăcute, nici măcar atunci când am ajuns acolo, în februarie 2020. Am fost destul de norocoși și ne-am făcut carantina acasă, nu a fost nevoie să mergem la un centru. Nu ne-a sigilat nimeni ușa de la intrare. Au fost cazuri, mai târziu, am auzit de la prieteni. Dar noi chiar am fost dintre cei norocoși.
Amine: Am stat cuminți acasă și am așteptat să se liniștească situația. Într-un fel ne-a și plăcut, cel puțin la început, haha, că eram tare obosiți. Am încercat să o luăm ca pe o vacanță acasă, doar noi doi. Nu mai avusesem una de mult. Plus că ne-a prins pandemia cu casa relativ plină de ingrediente și mult entuziasm pentru făcut bere. Și ne improvizasem și un mic taproom în sufragerie. Deci rău nu ne-a fost.
Apoi lucrurile s-au liniștit oricum și am avut multă libertate pentru că lockdown-ul acolo a fost mai scurt comparativ cu ce a fost în Maroc și România în aceeași perioadă.
Mai dificil a fost acum la ultimul lockdown, după ce am plecat noi. Mulți prieteni lăsați în urmă s-au cam chinuit.
Adina: Apropo de siguranță, cineva m-a întrebat la un moment dat ce aș lua cu mine din China. Multe aș fi luat și pe mulți, dar aș mai fi luat și sentimentul de siguranță pe care l-am avut noaptea pe străzi. Nu am fost niciodată mai relaxată, singură, pe străzi întunecate. Mi-e dor de sentimentul acela. În România nu mă prea încumet să mă plimb așa.
Singura dată când mi-a fost frică de ceva acolo a fost când ne pregăteam să ne mutăm în România și se instaurase lockdown în orașul imediat apropiat. Regulile sunt stricte acolo, e un pic altfel și nu știam ce urmează. Mi-a fost frică mai mult pentru animăluțele noastre. Pentru că situația animalelor de companie în vreme de pandemie a fost destul de prost gestionată. Pentru mine asta a fost cel mai înfricoșător moment acolo. Mi-a fost frică efectiv să nu fim blocați, să nu putem pleca cum plănuiam sau să nu ma despartă cineva de cățel și pisoi într-o situație de criză.
AMK: Revenind la pasiunea voastră devenită un mic business de succes, cine crează rețetele?
Adina: Amine creează rețetele, eu mai vin cu câte o idee năstrușnică. Unele sunt chiar realizabile. Hahaha. Ne place să încercăm să experimentăm cât mai mult, fie și cu riscul ca berile noastre să pară ciudate. Hahaha.
AMK: Care sortiment este preferatul vostru?
Adina – berea cu ceai verde marocan e preferata mea, urmată de cea cu ceai oolong și nectarine.
Amine: Preferata mea este A Postcard from Iguazu, una dintre berile noastre de tip IPA, cu yerba mate.
AMK: Ce gust avea prima bere pe care ați creat-o?
Adina: Avea gust de apă cu hamei pentru că a fost o confuzie, și din comanda de ingrediente făcută online ne-a venit inițial numai jumătate de cantitate. De entuziasm și nerăbdare ne-am apucat imediat de făcut bere fără să ne dăm seama că ne lipsește o cantitate semnificativă de grâne. A fost amuzant când a venit și cealaltă parte din comandă chiar a doua zi.
Amine: Am început cu beri de tip Belgian Triple Ale, beri blonde mai obișnuite. Când ne-am hotărât să facem ceva diferit am făcut un brown ale cu curmale. Îi făcusem și o etichetă haioasă.
AMK: Întorcându-ne tot la prima bere creată de voi în casa... Ce echipament ați folosit?
Amine: Am început cu o investiție minimă, practic o oală de 20 de L, o pânză de tifon și două găleți. Cu fiecare șarjă făcută au crescut și investițiile în hobby-ul nostru. Așa au tot început să apară în apartament, sticle de CO2, vase fermentatoare de diferite dimensiuni, un frigider, al doilea frigider, al treilea, apoi am instalat un sistem de bere draft chiar în sufragerie. Și am ajuns să avem o adevărată colecție de beri, la sticlă și la keg și să locuim într-un beer lab. Hahaha.
AMK: Pentru că la bază sunteți profesori și apoi berari, v-ați gândit sa predați cursuri gen „Cum se fabrică o bere?” iubitorilor de bere artizanală?
Amine: Da, desigur. De altfel am și organizat la un moment dat cursuri practice de făcut bere acasă, mai mult din dorința de a împărtăși și cu alți prieteni pasiunea, de a forma o comunitate acolo în Quanzhou. După curs s-a mai încumetat un singur prieten de acolo să facă bere. De când am plecat, a mai început cineva. Mă bucură mult asta.
Adina: Și a mai ținut un workshop despre off flavours, practic despre gusturi pe care nu ți le dorești în bere, greșeli posibile care apar în timpul procesului, despre cum să le depistezi, eviți, corectezi. A fost în Shenzhen și s-au strâns mai mulți berari, a fost un schimb interesant. Poate pe viitor o să mai organizăm astfel de evenimente, sigur.
AMK: Ce planuri de viitor aveți în ceea ce privește Maktoob Brewing?
Amine: Ne dorim să ne împrietenim cu și mai mulți oameni pasionați de berea craft, să călătorim și să colaborăm cu berării care ne plac. Să împărtășim cu prieteni pasiunea noastră, să schimbăm un pic percepția asupra berii, poate. Deși asta poate suna puțin arogant, haha. Și am mai vrea să ne deschidem un taproom mic unde să ne formăm o comunitate draguță.
Îmi asum asta și spun că sunt încă atașată de prima colecție, poate pentru că a
fost pregătită cu oarecare inocență. O dată intrată în business, lucrurile s-au schimbat semnificativ.
