Oana Ciucă: Fiecare om este talentat în felul lui și are o imaginație vie care vrea mereu să iasă la suprafață, să se manifeste. Când pășești în lumea artelor, posibilitățile îți sunt nemărginite: te descoperi, te dezvolți și te descarci de orice negativitate. Fie că pictăm, cântăm, dansăm sau scriem, cu toții lăsăm frâu liber imaginației și o facem cunoscută tuturor. De pe vremea când mergeam la școală îmi plăcea foarte mult să pictez, să desenez în creion. Foarte multe din lucrările de atunci, din planșele de la ora de desen îmi erau admirate și ca urmare doamna învățătoare dorea să le expună în expoziția de pictură de la Casa Corpului Didactic din Brăila, orașul meu natal. Acest lucru mă supăra și îmi părea rău că îmi lua lucrările cele mai frumoase, la care țineam atât de mult! Cu timpul, crescând, am înțeles că atunci când dăruiești prin artă ceea ce simți și ajungi la inima privitorului, nimic nu poate fi mai satisfăcător decât faptul că opera ta este expusă, privită și admirată, ajungând astfel și în căminele potrivite.
Am urmat facultatea de Comunicare și relații publice „David Ogilvy” din București deoarece a fost o decizie de ultim moment, nefundamentată. Nu îmi găseam pe atunci foarte bine locul. Eram pasionată de limba și literatura română și în Brăila - la noi în oraș, te duceai la liceu ori la matematică - fizică, ori la filologie. Am decis în final să merg la Comunicare și relații publice pentru că de acolo erau multe drumuri, nu doar calea sigură de a ieși economist, inginer sau doctor. În clasa a opta am mers la olimpiadă la limba română și așa am ales partea filologică. În liceu am avut o tentativă delicată de a merge spre Facultatea de Drept, era mai degrabă o moștenire de familie, fiind încă de mică pasionată de Codul Penal și Civil, cărți aspectuoase care mă atrăgeau de fiecare dată când ajungeam în biblioteca sufrageriei unchilor mei.
În ceea ce privește munca în corporație, pot spune că pentru mine a fost și este o provocare. Lucrez într-un domeniu cu totul diferit de specificul facultății absolvite, gestionând programe și baze de date pentru clienți, o muncă de birou, rutina rapoartelor și a ședințelor. Astfel, după o zi plină de muncă, nevoia de a mă detașa de realitatea cotidiană, mă împinge spre actul picturii.
Ca artist autodidact, ideile mele creative vin din sentimentele și trăirile interioare. Îmi place să exprim arta într-un mod unic, diferit, folosind aceste lucruri mici, dar neașteptate. Pictez și decorez scoici deoarece acestea sunt importante pentru mine. Sunt „jucăriile” copilăriei mele. Le iubesc și din punct de vedere estetic. De mică adoram să colecționez scoici, care mai de care mai diferite, mai aparte prin colorit și formă. Eram fascinată să le pun la ureche și să ascult marea. Ceea ce este cu adevărat special în această artă este să folosești cochilia în realizarea unui produs demn de mare artă. Îmi place să fiu spontană, să nu plănuiesc nimic în avans, să pictez și să creez ceea ce simt pe moment. Îmi place să folosesc combinații vii de materiale, inclusiv ulei și acrilice. Opera mea de artă reflectă mintea mea preocupată și activă. Am o curiozitate profundă să caut și să explorez. Pe măsură ce mă plimb prin oraș, absorb culorile și spațiile, iau cu mine fragmente și le aștern în lucrările mele. Când pictez folosind intuiția este ca și cum aș medita cu o pensulă în mână. Și încă ceva... nu mă pot opri din pictat!